Cum se câștigă bani online din microjoburi? Ce platformă să folosești pentru a aduce un venit de câteva sute de lei (chiar mai mult) pe lună, din confortul casei tale.
Microjoburile, așa cum sugerează și construcția cuvântului, sunt sarcini de rezolvat, de obicei de mică amploare și plătite cu o sumă relativ mică de bani. În loc de job ar fi mai indicată utilizarea cuvântului sarcină, deoarece primul ar putea implica angajarea sau semnarea unui contract.
Domeniile în care poți activa sunt vaste și printre ele se numără:
Sarcinile online - se rezolvă din fața calculatorului și, în principiu, nu există nicio interacțiune fizică cu ”angajatorul”; Un exemplu este Fiverr.com, o platformă pe care poți să te înscrii, îți adaugi datele de profil și îți postezi GIG-ul la un preț începând cu suma de 5$.
Sarcinile fizice - similare cu cele online, prestatorii își fac reclamă însă fac sarcina în lumea reală și nu în mediul online. Platforma asigură corectitudinea prestării serviciului dar și a cumpărătorului. De asemenea, pune la dispoziție o modalitate sigură de plată. Din păcate în Romania nu mai există nicio platformă serioasă de acest tip.
Microjoburi comune - folosind o astfel de platformă, companiile angajează muncitori pentru a rezolva o mică parte dintr-un proiect foarte mare. De obicei, utilizatorii se autentifică pe site-ul unei companii și își aleg din sarcinile disponibile.
Din păcate în Romania nu există o platformă avansată care să ofere atât posibilitatea de a câștiga bani prestatorilor cât și de a satisface nevoile cumpărătorilor. De ce? Deoarece nivelul pieței în România nu este încă destul de ridicat.
Astfel, dezvoltarea și susținerea unei asemenea platforme aduce cu sine costuri care nu ar fi acoperite de eventualele comisioane.
De exemplu, Fiverr, are în prezent milioane de gig-uri și peste 100 000 de vânzători. Plus conturile de cumpărători. La un calcul simplu ne putem imagina cantitatea de resurse pe care platforma le consumă însă și velocitatea profitului adus de un număr atât de mare de utilizatori și microjoburi cumpărate zilnic.
Dacă facem un exercițiu de imaginație și corelăm cu o eventuală platformă din România, o să ne dăm seama că vor exista destui de mulți vânzători și cumpărători, însemnând un număr mare de pagini și profile. Acestea necesită la rândul lor resurse. Însă frecvența vânzărilor ar fi relativ mică și nu ar acoperi costurile.
De asemenea, platforma de plăți cere comision, un certificat SSL profesional este destul de scump și apoi să ne mai gândim și la taxe și impozite. Așadar, din punctul meu de vedere nu ar fi sustenabil.
Ne putem folosi de puterea Fiverr. Dacă te pricepi să faci anumite lucruri pe care alte persoane le-ar putea găsi valoroase, atunci începe să câștigi bani online pe această platformă.
<Conceptul este simplu. Oferă-ți serviciul pentru 5$, primește comenzi, du-le până la capăt și ia banii. 5$ este cea mai mică sumă pentru un GIG. Poți avea prețuri de mii de dolari în funcție de serviciul pe care îl oferi.
Așadar, nu numai că poți câștiga un venit marginal ci poți să trăiești din asemenea servicii!
Platforma ne pune la dispoziție o gamă largă de categorii mari iar acestea au sute de subcategorii:
Crearea unui cont este gratuită, nu există niciun comision de înscriere. Contul este unul dual, adică poți avea atât calitate de cumpărător cât și de vânzător în același timp.
La început ai calitate de Vânzător nou și poți avansa pe măsură ce duci la bun sfârșit mai multe sarcini, câștigi mai mulți bani și îți menții un ranking cât mai bun.
Fiecare nivel vine cu beneficii legate de numărul de microjoburi pe care le poți posta, numărul de pachete, suma maximă de bani pe care o poți percepe pentru o sarcină, etc.
Există și o mică comunitate de români pe Fiverr care fac servicii atât în limba română cât și în limba engleză, însă e destul de greu să îi identifici pe ai noștri.
Dacă încă nu ai un cont, nu mai aștepta! Intră pe Fiverr, fă-ți unul și începe să faci bani online.
Asigură-te că livrezi ceea ce descrii în gig și obține review-uri pozitive. Acestea reprezintă reflexia calității serviciului tău iar cumpărătorii vor ține cont mereu de review-uri înainte de a comanda!
Având în vedere că Fiverr este cea mai mare platformă din domeniu și că are un număr uriaș de vânzători este destul de dificil ca microjobul tău să apară printre primele în rezultatele căutărilor.
Așadar, este nevoie și de puțină optimizare pentru motorul de căutare. Doar că, la început este greu. Limba engleza, secretele motorului Fiverr și lipsa experienței te pot face să renunți înainte să începi.
Mai mult, microjobul tău trebuie să iasă în evidență. Cum faci asta când încă mulți alții vând același lucru ca și tine.
Eu am reusit și încă foarte repede. Cum? După ce m-am hotărât ce microjob vreau am încercat să imi scriu oferta.
Hmm…Destul de dificil. Așa că am ales o variantă mai simplă care a și funcționat uimitor de bine.
Am ales un profesionist. Bineînțeles că printre servciile oferite pe platformă există și vânzători care îți scriu microjobul.
…pentru x $ iți face o descriere a microjobului în 24 de ore. Microjobul lui include titlu, un anumit număr de cuvinte, cuvinte cheie și cercetarea competiției. O afacere destul de bună.
Vânzătorul este din Marea Britanie, ceea ce înseamnă că folosește o engleză nativă, corectă din punct de vedere gramatical și care sună bine.
Un alt aspect deosebit de important este imaginea de cover a microjobului. Aceata iți poate aduce multe clickuri zilnic sau îi poate determina pe cumpărători să te ignore.
Gândește-te, într-o mare de imagini tu pe care ai alege-o? Din nou, dacă nu te pricepi la procesare de imagini sau pur și simplu îți lipsește inspirația, sunt o mulțime de vânzători care te pot ajuta.
După ce ai scris un text bun, sau ai angajat pe cineva să o facă pentru tine, microjobului tău îi trebuie o imagine de cover potrivită și care să dea senzația că ești profesionist.
Fiverr, ne ajută din nou…
Așadar, microjobul tău va suna bine, va transmite mesajul potrivit, va avea o imagine atrăgătoate și tot ce mai rămâne este să oferiți servicii de calitate și să aveți recenzii cât mai mari.
Apropo, recenziile mari ajută la poziționarea microjobului în motorul de căutare al platformei.
Mai departe, spor la TREABĂ!!!
Fiverr este un loc unde cumpărătorii business caută în permanență servicii profesionale. Pentru a satisface aceste nevoi cei de la Fiverr au lansat un program numit Fiverr Pro. Așadar, pentru un microjob care în mod normal ar costa 5$ poți primi peste 100$ dacă te încadrezi în categoria grea.
Avantajul major al programului este că te pune în contact cu cei mai de seamă cumpărători. Deci, un nou canal de dezvoltare ce te poate purta pe valurile succesului.
Vânzătorii Pro trec printr-un proces de selecție manual și doar puțini sunt cei aleși. Dacă reușești să faci parte din acest program, pe cardul și pe paginile tale vei avea o etichetă proeminentă pe care va scrie PRO.
Această oportunitate extraordinară este o mână întinsă vânzătorilor care au muncit din greu de-a lungul timpului și au un portofoliu și ranking foarte bun. În acest fel, dezvoltatorii platformei îi scot în evidență și îi răsplătesc pe cei care au demonstrat că sunt profesioniști.
În momentul de față nu toate categoriile sunt disponibile. Așadar, dacă pasiunile tale se încadrează printre cele de mai jos, ești cu un pas mai în față:
De asemenea, cele menționate au multe subcategorii însă nu toate sunt eligibile. În timp, vor adăuga tot mai multe până când toată aria de microjoburi va fi acoperită.
Bineînțeles, cel mai mare beneficiu este că vei putea să îți alegi prețul;
Cumpărătorii profesioniști te vor deosebi de restul mulțimii prin eticheta PRO;
Cumpărătorii și vizitatorii au posibilitatea să filtreze microjoburile și să îi afișeze în primele rânduri pe cei care oferă servicii profesionale;
Vei primi suport tehnic VIP 24/7;
Fiverr te va ajuta să rezolvi toate conflictele cu cumpărătorii;
Nu se va schimba nimic în procesul de vânzare-cumpărare; platforma va funcționa în același mod.
Cam aste este tot. Pe parcursul câtorva zile, cei de la Fiverr vor analiza datele pe care le-ai introdus și vor lua o decizie.
Dacă nu ai avut succes de prima dată Fiverr îți dă posibilitatea să reaplici. Îți poți îmbunătăți portofoliul, să te descrii mai bine și să aplici din nou.
De asemenea, ei recomandă să îți faci și un profil normal, să îți faci un portofoliu și să livrezi servicii foarte bune. Astfel, crești șansele de a avea o succes în a deveni vânzător profesionist.
Așadar, dacă vrei să îți rotunjești veniturile sau chiar să lucrezi pe bani frumoși ca freelancer începe-ți acum povestea pe Fiverr.
Disclaimer: informațiile sunt valabile în anul 2020, în timp anumite aspecte se pot schimba…